noutăți

Lansare: Trusa de bunastare a familiei – primul instrument de parenting 2.0 din Romania

vineri, 15 mai 2015

BUCURESTI, 6 mai 2015. Forumul de Parenting anunta lansarea Trusei de Bunastare a Familiei, primul instrument romanesc de parenting 2.0 aplicat. Inventia ii apartine psihologului Mirela Horumba si va fi lansat in cadrul Conferintei Peaceful Parenting sustinuta de Nancy Buck la Bucuresti pe data de 13 iunie.

Trusa de Bunastare a Familiei este un instrument care ii ajuta pe parinti sa le creeze copiilor deprinderi pozitive. De asemenea, menirea Trusei este de a îmbunatati comunicarea si relatiile armonioase in familie.

Acest instrument de educatie cuprinde elemente precum ”Floarea complimentelor“, insotita de ”clopotelul cristalin”. Cei care le folosesc invata cum sa primeasca aprecieri si cum sa le ofere folosind cuvinte potrivite. Acest element completeaza “Ochelarii stimei de sine“ prin care lumea poate fi vazuta intr-o lumina pozitiva de catre membrii familiei.

Folosind “Pansamentul emotional“ si instrumental “Stop, actioneaza diferit!”, parintii ii ajuta pe copii sa invete cum sa verbalizeze anumite stari emotionale si sa aiba comportamente diferite in situatii similare.

“Jurnalul familiei“ impreuna cu “Blazonul familiei“ creeaza o legatura speciala intre membrii familiei. Acestia pot astfel sa petreaca timp de calitate impreuna, si intr-o maniera relaxata sa se cunoasca mai bine.

“Harta familiei“ conduce membrii familiei catre atingerea unor obiective comune, prin crearea unor reguli pentru fiecare membru component al familiei.

Pentru momentele pline de provocari, trusa contine elementul ”E timpul familiei – DETOX emotional”. Prin intermediul acestuia, familia este sprijinita sa folosesca experientele pozitive pentru cresterea increderii reciproce. Experientele non-pozitive sunt “reciclate“ si transformate in lectii de invatare.

”Trusa de Bunastare a Familiei a aparut ca un prim instrument romanesc de PARENTING 2.0 aplicat. Am pornit de la intrebarea “cum sa educi fara sa ranesti emotional?”. Trusa este raspunsul, modalitatea prin care concepte psihologice precum stima de sine sau inteligenta emotionala, sa poata fi la indemana parintilor, a bunicilor, si sa le poata folosi cu ajutorul unor instrumente clare. Parintii au nevoie de ceva concret, amuzant si usor de folosit”, a declarat Mirela Horumba creatoarea Trusei de Bunastare a Familiei si initiatoarea Forumului de Parenting.

Trusa de Bunastare a Familiei va fi lansata oficial in cadrul Conferintei Peaceful Parenting sustinuta de Nancy Buck in cadrul festivalului de Parenting, pe data de 13 iunie, la hotel Crowne Plaza din Bucuresti http://www.forumuldeparenting.ro/festival/.  

DESPRE TRUSA DE BUNASTARE A FAMILIEI

Trusa de bunastare a familiei este primul instrument aplicativ de parenting 2.0 din Romania, creat de Mirela Horumba fondatoarea proiectului forumuldeparenting.ro., creat ca o platforma de dezvoltare personala a parintilor pentru a ințelege ca educatia are nevoie de cunoastere si mai ales de aplicarea ei in cadrul relatiilor de familie.

DESPRE MIRELA HORUMBA

Psiholog, consilier autonom si psihoterapeut sub supervizare acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, Mirela este licentiata in psihologie in cadrul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti. De asemenea, este absolventa a masteratului de psihodiagnostic, psihoterapie experiențial-unificatoare si dezvoltare personala.