noutăți

Lecție la locul de joacă

Spațiul de joacă din apropierea casei are în fiecare zi câte o poveste. Cu toții trecem pe lângă un astfel de loc, fie că e proaspăt amenajat de primărie, fie că este o improvizație a copiilor din cartier sau o relicvă a vremurilor trecute. Ce se întâmplă acolo poate fi o lecție de viață și un exemplu – pozitiv sau negativ – dar asta numai dacă suntem dispuși să învățăm ceva nou în fiecare zi!

Recent, am surprins o scenă la care cu toții am asistat, la un moment dat, iar unii dintre noi poate chiar au experimentat-o pe propria piele. Acțiunea este simplă: copiii din cartier se joacă împreună, alergând entuziaști printre leagăne, balansoare și tobogane, părinții îi supraveghează de pe băncuțe, iar soarele se apropie leneș de amiază. În acest decor urban idilic, una dintre mămici realizează că timpul pentru joacă a expirat și încearcă să își convingă băiețelul să plece spre casă. Scena capătă dintr-o dată dimensiuni tragice, în timp ce mama și fiul încep o luptă pentru supremație, fiecare dintre ei având dreptate, în felul său, însă niciunul capabil să își impună punctul de vedere. Sau poate nu asta ar fi trebuit să se întâmple? Rugăminți, lacrimi, insistențe și din ce în ce mai multe țipete, și de o parte, și de cealaltă. Copii și ceilalți părinți – publicul involuntar – asistă neputincioși, fiecare coalizând în secret cu mama sau fiul, după vârstă.

Negocierea activităților este una dintre cele mai dificile sarcini ale unui părinte, în relație cu copilul său. Din ce în ce mai des, însă, dorința părinților de a le oferi copiilor lor cele mai bune șanse în viață se traduce, în termeni de program, într-o interminabilă cursă – de la școală la afterschool, de acolo la un curs de limbă străină / balet / înot / karate / pian / desen etc., iar dacă luăm în considerare toate aceste ore de cursuri, pe lângă temele de la școală sau pregătirea pentru olimpiadele și celelalte competiții extrașcolare care îi fac atât de mândri pe părinți și pe profesori, vom ajunge la concluzia că ziua unui copil ar trebui să aibă mai mult de 24h! Exact ca ziua unui părinte!

Să nu uităm că pentru viitorul copiiilor noștri sunt importante atât dezvoltarea cognitivă – acumularea de informații și cunoștințe – cât și dezvoltarea emoțională și socială, iar una dintre activitățile cruciale ale copiilor, în acest sens, este joaca. În jocurile copiilor, ei descoperă pe cont propriu și exersează comunicarea emoțiilor, adaptarea la contextele sociale informale, stabilirea și menținerea relațiilor cu ceilalți copii, cooperarea, prietenia și multe, multe altele, fără de care experiența lor de viață ar fi incompletă.

Părinții trebuie să își reamintească toate aceste lucruri și să îndrăznească să asculte nevoile copilului, pentru că, întotdeauna, un copil disciplinat are nevoie (și) de joacă pentru a fi un copil fericit. Și orice părinte își dorește un copil fericit, nu-i așa?

Psih. Silvia Guță